Nu cred ca stii cum e sa pierzi pe cineva, sa-l pierzi in sensul in care ai putea pierde un obiect, care inca exista dar nu e la tine si nu stii unde ar putea fi, nu vorbesc deci de implacabilul timpului si al mortii.
Nu stii cum e sa pierzi fara sa vrei, fara sa stii ce inseamna lipsa lui, sa pierzi aproape o bucatica din tine. Si nu e o lipsa cu care poate te-ai obisnui zilnic pas cu pas. E o pierdere pe care o retraiesti ca noua in fiecare zi si realizezi ca nu mai stii cum e sa ai obiectul sau lucrul respectiv, ci retraiesti ca pe o banda agatata acelasi moment de angoasa interminabila, cu fiecare zi ce trece.
Si sunt sigura ca nu stii ce inseamna intensitatea acestei renuntari repetate pe care trebuie sa o faci, nu voit, ci din imposibilitatea de a recupera acel lucru. Nu e un lucru pe care te-ai decis sa-l pui intr-un loc de unde sa nu-l mai poti lua, si desi poate regreti ca l-ai lasat acolo stii ca a fost decizia ta si acum trebuie doar sa te obisnuiesti cu ea. E ceva ce ti-a fost luat sa spunem de "destin", desi detest sa folosesc acest cuvant din mai multe considerente, principalul fiind ca gasesc cel putin indoielnice caracteristicile si existenta lui in sine. E ceva luat din exterior, rupt din tine, care te lasa "agatat" pe acul casetofonului si tot ce poti sa faci uneori e sa iesi in exterior si te privesti in starea aia si... cam atat.
Nu stii si nu ai vrea sa stii si nu as vrea sa stii vreodata..
Poti spune ca ai suferit, poti spune ca mult, ca tare, ca starea s-a modificat din tip in tip de mizerie si decadenta umana in timp modificandu-si forma si, izolata fiind intr-un loc, nu mai poate cauza mari daune... poti spune orice, dar nu stii..
Nu stii cat e de greu.. cand de fapt tot ce vrei e sa arzi in clipa aia odata cu ea dar nu poti pentru ca elemente din realitate te trag inapoi sa le infunti scarbit, obosit si neputincios...
Si cand parca n-ai pierdut destul, dispar brusc si singurii oameni pe care simteai ca ai putea vreodata sa te sprijini cand aproape cazi de tot...
Nu stii si nu vreau sa stii, pentru ca, ironic sau nu, poate exista ceva mai greu de suportat de atat.
Nu stii...
"Nici eu nu mai stiu cine sunt.."
Nu stii cum e sa pierzi fara sa vrei, fara sa stii ce inseamna lipsa lui, sa pierzi aproape o bucatica din tine. Si nu e o lipsa cu care poate te-ai obisnui zilnic pas cu pas. E o pierdere pe care o retraiesti ca noua in fiecare zi si realizezi ca nu mai stii cum e sa ai obiectul sau lucrul respectiv, ci retraiesti ca pe o banda agatata acelasi moment de angoasa interminabila, cu fiecare zi ce trece.
Si sunt sigura ca nu stii ce inseamna intensitatea acestei renuntari repetate pe care trebuie sa o faci, nu voit, ci din imposibilitatea de a recupera acel lucru. Nu e un lucru pe care te-ai decis sa-l pui intr-un loc de unde sa nu-l mai poti lua, si desi poate regreti ca l-ai lasat acolo stii ca a fost decizia ta si acum trebuie doar sa te obisnuiesti cu ea. E ceva ce ti-a fost luat sa spunem de "destin", desi detest sa folosesc acest cuvant din mai multe considerente, principalul fiind ca gasesc cel putin indoielnice caracteristicile si existenta lui in sine. E ceva luat din exterior, rupt din tine, care te lasa "agatat" pe acul casetofonului si tot ce poti sa faci uneori e sa iesi in exterior si te privesti in starea aia si... cam atat.
Nu stii si nu ai vrea sa stii si nu as vrea sa stii vreodata..
Poti spune ca ai suferit, poti spune ca mult, ca tare, ca starea s-a modificat din tip in tip de mizerie si decadenta umana in timp modificandu-si forma si, izolata fiind intr-un loc, nu mai poate cauza mari daune... poti spune orice, dar nu stii..
Nu stii cat e de greu.. cand de fapt tot ce vrei e sa arzi in clipa aia odata cu ea dar nu poti pentru ca elemente din realitate te trag inapoi sa le infunti scarbit, obosit si neputincios...
Si cand parca n-ai pierdut destul, dispar brusc si singurii oameni pe care simteai ca ai putea vreodata sa te sprijini cand aproape cazi de tot...
Nu stii si nu vreau sa stii, pentru ca, ironic sau nu, poate exista ceva mai greu de suportat de atat.
Nu stii...
"Nici eu nu mai stiu cine sunt.."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu