sâmbătă, 29 martie 2014

FUGIT IRREPARABILE TEMPUS 4`


Una din zilele acelea cand tot ce poti sa faci e sa te inchizi intr-o bula invizibila si sa incepi un drum de explorare. Imi lipsise prea mult zumzetul lumii. Imi lipsise izolarea de sine prin contopirea cu ceilalti. Ma ajuta  sa-mi aduc aminte de mine, de cine sunt, de ceea ce-mi doresc sa fiu.
E ciudat cum toata chestia asta  a pornit de la cateva lucruri care imi amintesc de tine. Am pastrat de-a lungul timpului cateva ancore emotionale de care nu ma pot debarasa oricat as incerca, si poate ca de unele din ele nici nu vreau sa ma lipsesc. Ce este diferit de data asta, e faptul ca intr-un mod cumva involuntar scot la suprafata ori o poza mai veche, ori un obiect,  sau caut un loc pe care sa-l asociez cu amintirea ta. Fac asta insa, sub forma unui ritual funerar. E ca si cum oricare din lucrurile sau locurile respective reprezinta cimitirul unde merg  pentru a rascoli cateva amintiri si pentru a-ti vorbi in absenta, ca unei persoane  ce nu mai este. 
Poate da senzatia de  macabru sau lugubru ce spun, dar e singurul mod in care chestia asta imi aduce liniste.  
Ma asteptam sa lasi un astfel de sentiment in urma. De pierdere ireversibla. Pentru o lunga perioada, pana recent, am crezut ca starea de plangere a pierderii nu va mai trece niciodata. Acum incep sa ma resemnez si sa-mi creez acest ritual de a omagia amintirea ta. 
Mintea noastra e atat de complexa si capabila de a crea niste `work-around-uri` incredibile atunci cand vine vorba de restabilirea echilibrului emotional-psihologic.
Timpul trece. Repede. Si tot ce trece odata cu el, nu se mai intoarce niciodata, cel putin nu sub aceeasi forma. Dar eu pot sfida timpul si tot ce ia cu el, caci am propriul mecanism prin care ceea ce a fost,  se pastreaza si exista inca, in mintea mea si pot sa folosesc asta sub toate formele in care-mi doresc. 
Nu stiu daca e adevarata chestia cu `daca intalnesti pe cineva, nu-l mai uiti niciodata`. Nu stiu in ce fel este aplicabila si in ce cazuri.  Sunt sigura doar de faptul ca ceea ce a ramas in urma ta, in urma noastra, va ramane ca istorie. Nu am niciun dubiu.  Si nu mai este relevant cand a fost, cat a fost, sau cum s-a intamplat apoi. Conteaza ca ce a existat candva, ramane inca. As long as i`m alive.
Si oricat timp va trece, si oricate experiente ma vor cali de-acum inainte. Voi scrie, voi vorbi, si-mi voi aminti despre tine mereu.  Pentru ca ce a fost intre noi, a declansat un proces in interiorul meu, care nu m-ar fi adus unde sunt azi, nu mi-ar fi aratat poate si alte portiuni din persoana mea, nu mi-ar fi fost facut cunoscuta capacitatea de a intelege patrunzator cine sunt eu, cine sunt ceilalti, cine vreau sa fiu si ce trebuie sa fac.  Poate nu a fost voita interventia, insa simpla ta prezenta in viata mea a construit  incet-incet  persoana care sunt astazi.
Poate ca, intr-adevar exista oameni pe care-i cunoastem si  lucruri ce ni se intampla cu un scop pe care-l descoperim mult mai tarziu sau niciodata.  

Poate ca asta am avut de invatat unul de la celalalt.