Am mai scris pe subiectul asta.. de multe ori.
Sunt dimineti de tinut minte.
Dimineti traite in greata rasaritului recurent, care ma prindeau cu ochii grosi si grei dupa N nopti nedormite. Dimineti care trag dupa ele incarcatura grea a cuvintelor ce ranesc sau raneau in trecut; care trag dupa ele multiple incercari trecute.
Si Dimineti ca cele despre care povesteam de langa mare, de pe nisip. Diminetile alea in care ma simt supravietuitorul unei apocalipse in miniatura. Dimineti in care noaptea purifica mintea, sufletul, fizicul; oboseala nu mai este relevanta, caci bucuria de a simti re-nasterea o acapareaza.
Despre astfel de dimineti mai vorbisem. Le-am trait si retrait des pe parcursul drumului meu initiatic.
Dar dimineti ca cea de azi nu mai traisem pana acum. Asa ca trebuie sa o marchez. Aici. Acum.
O dimineata pe care am evitat-o crezand ca va veni ca cele ce produc greata si oboseala din sila cu care rasariturile isi fac simtita prezenta. O dimineata pe care nu voiam sa o trec pur treaza, imi era teama de ea.
De fapt Dimineata de azi e diferita. Rasaritul a fost temut si nedorit, insa s-a dovedit a fi necesar si util. A fost o dimineata in care, odata cu lumina puternica a soarelui, am trait detasarea. O detasare lina. Amara si calma.
Aceasta dimineata m-a convins sa o imbratisez, sa o doresc si sa o traiesc timp de treizeci de minute in mijlocul intersectiei-acolo unde m-a izbit-.
O Dimineata care mi-a amintit de culoarea vietii, culoarea lumii mele . Mi-a amintit ca tot ce sunt pe dinauntru si pe dinafara, e tot ce este.
Sunt dimineti ca asta, cred, in care realizam ca putem face orice pentru noi, ca o putem lua la picior catre nicarieri fara nicio implicare , fara niciun bagaj anterior. Si mai cred de fapt, ca aici se incheie drumurile initiatice. [Oare..?!]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu