[Raspuns] Ultimul raspuns...[Oare?!]

Un raspuns sec si cat se poate de vulgar: Du-te-n p**a mea!  ....  si care va continua cu:

Tot ce ne dorim de la oameni si asteptam de la ei.. e pus sus pe un piedestal, e croit in modele ale unor haine si hramuri pe care majoritatea, daca nu chiar mai multi nu le pot incapea, pentru ca in fapt sunt mult prea mici pentru modelele ce cu atata sarguinta le-am creat noi pentru ei... 

Degeaba ne chinuim sa oferim scuze sau cauze complementare in mintea noastra pentru fapte renegabile. Faptele sunt fapte! Si sunt singurele care demonstreaza sincer atitudini, sentimente si comportamente.

Multumesc, pentru ultimul dram de dezinteres,.. ignoranta si pentru sentimentul inefabil de satisfacator de a fi fost folosit. Multumesc pentru gustul amar lasat in urma, gust care, ironic poate, la fel ca si cel lasat de o tigara nu trece decat aprinzandu-ti alta tigara... pana la arderea buzelor, sau respectiv a sufletului... Multumesc pentru bagajul de amintiri  si regrete  lasate in geamantanul sufletului, pe care-l voi purta cu mine pana ce va veni cineva sa scoata lucrurile indesate pana atunci in el, numai pentru a pune altele noi, pentru a fi scoase de altcineva si tot asa... 

Si pentru o prima si ultima ploaie, pe care am intuit-o venind.. prevestita fiind de un tunet.. si pe care o ascult de aceasta data fara teama chiar de pe balconul casei... si astept.

O vara de ciocolata, miros sarat si mangaieri tandre de nisip

Am tras norii albi si subtiri in piept ca fumul de tigara si am tinut soarele proaspat ridicat pe cer ca o mingiuta in pumnul meu…

Am cantat si am dansat cu inima indoielnica, am chemat, am asteptat cu cel mai mare drag caldura soarelui , am plans, am ras…

Am alergat dupa vise pierdute la sute de kilometri in doar cateva secunde, am lasat firele de nisip sa ne gadile talpile si apa sa ne alinte pielea cu mangaieri dragi, ca ale unui iubit indurererat de dor si asteptare…

 Am mestecat cu paie de stuf in cana de arome indigo, aurii, rosii si albastre pana ce o noua zi s-a nascut sub ochii nostri nerecunoscatori…

Frigul ne-a inghetat durerile de cap si din suflet, ne-a lasat amortiti…

Am vrut sa-ti spun, am vrut sa-ti scriu, ca in toate datile in care minunile de vara luau nastere pe o plaja curata.  Am ramas insa cu un fisier de “draft messages” incarcat  de foite scrise si inchise in cutiute de plastic….

Am lasat muzica sa ma dezbrace usor de fiecare articol vestimentar, de piele, de unghii, de chip si sa ma transforme intr`o simpla idée de simtire plutind in aer printre sunetele ei …

Si-am descoperit un lucru important: ca nu suntem niciodata ceea ce vedem cu ochii, simtim cu pielea sau degetele, ce auzim cu urechile, sau gustam cu papilele de pe limba atunci cand privim la ceilalti. Suntem toate astea impreuna plus toate gandurile, sentimentele si fortele pe care le-am avut, le avem si le vom avea vreodata…

Iar in cazul asta intregul nu este format din suma tuturor partilor.

Astfel de revelatii pot lua nastere doar in vama veche.. alaturi de Oameni.

Somnul ratiunii produce monstrii (El sueño de la razon produce monstruos)

Ne vom satura vreodata, unii dintre noi, de a ne pune obsesiva intrebare cine suntem si ce ne defineste ca oameni? Dar mai important,  vom inceta vreodata sa cautam printre mizeriile vietii raspunsul la aceaste intrebari?

Candva credeam ca e simplu, ca tot ce trebuie sa faci e sa vrei si sa mergi inainte spre a obtine ce ti-ai propus. Credeam ca scopurile trebuie sa fie nobile si inaltatoare, ca trebuie sa avem consideratie fata de ceilalti si ca astfel vom trai frumos si vom fi fericiti. Primul pas prost a inceput odata cu pubertatea, cu maturizarea si apoi drumul a continuat cu primele lovituri cu zidurile create de atitudinile si actiunile celorlalti, pe care le resimtim din ce in ce mai puternic odata cu inaintarea in varsta, si de care devenim treptat tot mai dependenti..

Visele noastre sunt legate de gasirea unor prieteni buni, de gasirea unui iubit sau a unei iubite potrivite, gasirea unui job tot mai bine platit, case, haine, obiecte de uz personal etc. Pentru toate astea depindem de alti oameni si mergem in zig-zag printre ei la fel cum fac si ei la randul lor.

Cum ne mai auto-analizam atunci, cum ne mai cantarim actiunile..?! Raportat la cine suntem sau vroiam/vrem sa fim noi indiferent ce inseamna sa infrangem? Sau raportat la ce am putea fi conform cu regulile societatii si cu ce este asteptat de la noi?

Asta ma face sa ma intreb atunci ce mai este fericirea? Ce mai vrem cu adevarat? Pentru ce exact, ne pierdem vremea aiuriti pe aici?

Nu vei putea niciodata sa te dezbraci complet de ceea ce esti, de ceea ce simti, de felul in care simti, de ceea ce vezi si iti ramane intiparit in minte, de ceea ce experimentezi, de ceea e poti face, de cum se dezvolta si se schimba corpul tau… Nu poti sa te opresti, nu poti sa spui STOP o clipa si o iei total de la capat, viata nu e un film, nu e cu FF sau RW, viata e ca o planseta mare, pe care varful creionului  poate crea legaturi intre linii sau puncte indepartate, desenate acum cateva zile, sau luni sau ani; modelul se schimba tot timpul si nu conteaza, nu vei stii niciodata ce nebun trage liniile sau poate le cream singuri prin ganduri, prin directiile in care mergem sau deciile pe care le luam... Oricum, naiba stie asta...  Problema in analogia asta e ca singura diferenta consta in faptul ca un desen cu creionul poate fi sters cu guma; in cazul vietii nu poti decat sa acoperi sau sa transformi din tot ce ai deja, linie peste linie sau linie langa linie...

Vroiam sa spun ceva cu asta dar de fapt.. m-am asezat la birou am luat o foaie si am mazgalit doua cercuri din mai multe linii unul langa altul.. si le tot ingros cu creionul, isi mai schimba marimea si forma din cand in cand... pana se toceste creionul....