Ne vom satura vreodata, unii dintre noi, de a ne pune obsesiva intrebare cine suntem si ce ne defineste ca oameni? Dar mai important, vom inceta vreodata sa cautam printre mizeriile vietii raspunsul la aceaste intrebari?
Candva credeam ca e simplu, ca tot ce trebuie sa faci e sa vrei si sa mergi inainte spre a obtine ce ti-ai propus. Credeam ca scopurile trebuie sa fie nobile si inaltatoare, ca trebuie sa avem consideratie fata de ceilalti si ca astfel vom trai frumos si vom fi fericiti. Primul pas prost a inceput odata cu pubertatea, cu maturizarea si apoi drumul a continuat cu primele lovituri cu zidurile create de atitudinile si actiunile celorlalti, pe care le resimtim din ce in ce mai puternic odata cu inaintarea in varsta, si de care devenim treptat tot mai dependenti..
Visele noastre sunt legate de gasirea unor prieteni buni, de gasirea unui iubit sau a unei iubite potrivite, gasirea unui job tot mai bine platit, case, haine, obiecte de uz personal etc. Pentru toate astea depindem de alti oameni si mergem in zig-zag printre ei la fel cum fac si ei la randul lor.
Cum ne mai auto-analizam atunci, cum ne mai cantarim actiunile..?! Raportat la cine suntem sau vroiam/vrem sa fim noi indiferent ce inseamna sa infrangem? Sau raportat la ce am putea fi conform cu regulile societatii si cu ce este asteptat de la noi?
Asta ma face sa ma intreb atunci ce mai este fericirea? Ce mai vrem cu adevarat? Pentru ce exact, ne pierdem vremea aiuriti pe aici?
Nu vei putea niciodata sa te dezbraci complet de ceea ce esti, de ceea ce simti, de felul in care simti, de ceea ce vezi si iti ramane intiparit in minte, de ceea ce experimentezi, de ceea e poti face, de cum se dezvolta si se schimba corpul tau… Nu poti sa te opresti, nu poti sa spui STOP o clipa si o iei total de la capat, viata nu e un film, nu e cu FF sau RW, viata e ca o planseta mare, pe care varful creionului poate crea legaturi intre linii sau puncte indepartate, desenate acum cateva zile, sau luni sau ani; modelul se schimba tot timpul si nu conteaza, nu vei stii niciodata ce nebun trage liniile sau poate le cream singuri prin ganduri, prin directiile in care mergem sau deciile pe care le luam... Oricum, naiba stie asta... Problema in analogia asta e ca singura diferenta consta in faptul ca un desen cu creionul poate fi sters cu guma; in cazul vietii nu poti decat sa acoperi sau sa transformi din tot ce ai deja, linie peste linie sau linie langa linie...
Vroiam sa spun ceva cu asta dar de fapt.. m-am asezat la birou am luat o foaie si am mazgalit doua cercuri din mai multe linii unul langa altul.. si le tot ingros cu creionul, isi mai schimba marimea si forma din cand in cand... pana se toceste creionul....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu