Noaptea de nisip.. nu are nici inceput... nici mijloc, nici ora... nici sfarsit.

Ma intreba cineva acum:

Cum se numeste atunci cand..

Cum se numeste atunci cand ii auzi vocea in telefon si tot ce se intampla-n jur ingheata?

Cum se numeste atunci cand simpla rostire in gand a numelui sau te face sa te umpli de caldura pe dinauntru?

Cum se numeste atunci cand tremuri de emotii la simpla revedere dupa cateva zile si cand vocea lui e singura care-ti linisteste grijile?

Cum se numeste atunci cand ti se pare infernal si  nu mai poti astepta de nerabdare sa-l vezi chiar daca stii ca va suna la usa ta in 3 minute?

Cum se numeste atunci cand esti suparat sau dezamagit, iar singura persoana care te poate linisti cu o simpla mangaiere pe cap, e el?

Cum se numeste atunci cand nu ai dormit o zi intreaga si tot nu ai vrea sa adormi, doar sa-l mai privesti, sa-l mai imbratisezi o clipa?

Cum se numeste atunci cand stii ca trebuie sa plece si-i ceri sa mai stea un minut doar, si acel minut sa insemne o avere?

Cum se numeste atunci cand simt aproape o durere fizica de dorul lui?

Cum se numeste atunci cand stai cu capul pe pieptul lui  ascultandu-i inima batand si iti doresti sa-l strangi atat de tare-n brate incat sa-i patrunzi cu totul in ea?

Cum se numeste atunci cand nu ai nevoie decat de simpla lui prezenta langa tine ca sa poti continua cu activitatile tale zilnice si doar sa-i auzi vocea sau pasii prin casa din cand in cand in timp ce faci asta?

Cum se numeste atunci cand ai putea sta ore-n sir privindu-l cum doarme?

Cum se numeste atunci cand nu poti gandi, nu dormi, nu poti manca, nu poti vorbi la fel in absenta lui?

Cum se numeste atunci cand discutiile cu el sunt hrana pentru sufletul tau si...

Cum se numeste atunci cand perspectiva fericirii se masoara in dezmierdarile lui si cand nu ti-ai dori sa te mai ridici din bratele lui niciodata?

Si cum se numeste atunci cand vrei, dar nu  poti  rosti 1000 de cuvinde deodata, care oricum nu ar fi suficiente pentru descrie ce simti pentru el; sau cand te trezesti brusc noaptea cautand nelinistita secul “noapte buna” pe care nu-l mai primesti demult?

Dar cand stii ca poate pentru el nu mai au nicio valoare toate astea, iar ele stau ascunse bine, ca sa nu faca rau?

I-am raspuns ca nu stiu. Un singur cuvant sau o singura fraza nu pot descrie un complex atat de mare de trairi, ganduri si experiente.

Atunci am realizat ca noi oamenii suntem limitati. (cel putin lingvistic). Gabriel Liiceanu ar spune ca limitele trebuie depasite. Asta ar insemna, ca pentru mine, fiecare zi care se duce, si o data cu cea noua care incepe dupa ea, e o alta limita depasita.

Astept o limita adevarata, de nedepasit.

“Noapte buna!”