Chiar daca nu mai crede..
duminică, 21 aprilie 2013
joi, 18 aprilie 2013
miercuri, 17 aprilie 2013
miercuri, 17 aprilie 2013
Stiti acea stare de spirit care devine in final si o stare fizica? Atunci cand nu stii daca te simteai incomfortabil dinainte sa te doara gatul si sa ai febra sau te simti incomfortabil pentru ca te doare gatul...
Oricum randuri ce poate nu fac mult sens la acest ceas, dar acesta e sentimentul cu care am ramas astazi.. cand eram in statia de autobuz si cineva aruncase un chistoc inca neterminat si nestins pe jos la baza trotuarului, pe carosabil. batea un vant ucigator de enervant si totusi tigara statea aprinsa si aproape nemiscata de pe sosea. La un moment dat o masina a trecut in mare viteza la o distanta mica de chistocul de tigara, si dintr-o data atat de simplu si atat de repede s-a lovit de marginea trotuarului si apoi a fost purtat in toate partile de curentii de vant ce se creasera in urma trecerii acelei masini, apoi de urmatoarea care a trecut. Si in oboseala mea, care e mai mult de ordin psihic si emotional decat altceva, fixand cu privirea chistocul, am avut un impuls aproape instantaneu de a-l proteja, de a-l lua de acolo, ca si cand ar fi ranit de vantul lasat in goana masinilor. Mi-am dat seama ca de fapt a fost un moment ridicol de metafizic in care am "empatizat" cu un obiect, m-am transpus in locul lui si mi-am dat seama ca de fapt cea care avea nevoie sa fie luata in brate si protejata, eram eu.
Se intampla adesea sa fim inconjurati de o multime de oameni, colegi, prieteni, profesori, oameni interesanti, oameni amuzanti .. si nevoie sa nu fie de fapt decat de o persoana care sa intelaga fara sa i se spuna, ca trebuie sa fie alaturi de noi, sa ne imbratiseze in tacere si sa ne protejeze. Intotdeauna am fost de parere ca imbratisarile si gesturile exprima, aproape exteriorizeaza mai mult decat cuvintele. Cuvintele nu sunt niciodata suficiente, atunci cand te bate vantul si esti zgribulit..
"Mi-ar fi dor de afectiunea pe care o dezvoltam noi "
Oricum randuri ce poate nu fac mult sens la acest ceas, dar acesta e sentimentul cu care am ramas astazi.. cand eram in statia de autobuz si cineva aruncase un chistoc inca neterminat si nestins pe jos la baza trotuarului, pe carosabil. batea un vant ucigator de enervant si totusi tigara statea aprinsa si aproape nemiscata de pe sosea. La un moment dat o masina a trecut in mare viteza la o distanta mica de chistocul de tigara, si dintr-o data atat de simplu si atat de repede s-a lovit de marginea trotuarului si apoi a fost purtat in toate partile de curentii de vant ce se creasera in urma trecerii acelei masini, apoi de urmatoarea care a trecut. Si in oboseala mea, care e mai mult de ordin psihic si emotional decat altceva, fixand cu privirea chistocul, am avut un impuls aproape instantaneu de a-l proteja, de a-l lua de acolo, ca si cand ar fi ranit de vantul lasat in goana masinilor. Mi-am dat seama ca de fapt a fost un moment ridicol de metafizic in care am "empatizat" cu un obiect, m-am transpus in locul lui si mi-am dat seama ca de fapt cea care avea nevoie sa fie luata in brate si protejata, eram eu.
Se intampla adesea sa fim inconjurati de o multime de oameni, colegi, prieteni, profesori, oameni interesanti, oameni amuzanti .. si nevoie sa nu fie de fapt decat de o persoana care sa intelaga fara sa i se spuna, ca trebuie sa fie alaturi de noi, sa ne imbratiseze in tacere si sa ne protejeze. Intotdeauna am fost de parere ca imbratisarile si gesturile exprima, aproape exteriorizeaza mai mult decat cuvintele. Cuvintele nu sunt niciodata suficiente, atunci cand te bate vantul si esti zgribulit..
"Mi-ar fi dor de afectiunea pe care o dezvoltam noi "
duminică, 14 aprilie 2013
joi, 11 aprilie 2013
Unui drag prieten,
Poate că inconștient, acest om transmite un mesaj la care mulți tineri sunt receptori și sunt bucuroasă să observ asta.
În mai rarele sau mai desele dăți în care cântă muzică veche românească și privesc în jur câți oameni cântă alături de el, bat din palme sau măcar îl ascultă, imi dau seama cât de multă cultură, istorie românească și spirit românesc transmite și împarte cu ceilalți. Iar aplauzele, „bis”-urile și felicitările îmi arată că nu suntem chiar pasivi sau „în stare latentă”-noi tinerii români dacă apreciem astfel de manifestări.
Este una dintre puținele oportunități de acest gen prin care spiritul tânăr românesc este trezit la viață- concertele lui Mihai Moșoi și Vasile Pitonov. Cu toate că nu am un trafic „impresionant” pe blogul ăsta, îmi doresc să-l menționez aici și să vi-l fac cunoscut, celor care nu-l cunoașteți încă și vă invit cu drag să-i căutați și ascultați muzica!
Un om talentat, care mă „voioșește” de fiecare dată când îl văd pe scenă. Negreșit!
„Moșoi, p***-te pe noi !!” ( este cu iz de glumă interioară, îmi cer scuze pentru exprimare).
miercuri, 10 aprilie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)