`No le digas a nadie lo mucho que te quiero`

Una dintre serile in care vulnerabilitatea e la cel mai intalt nivel. E o vulnerabilitate placuta. E ca atunci cand ma ghemuiam langa tine imbracata in pat spunand ca nu adorm inca, dar vreau doar sa stau asa, langa tine cateva minute. Din momentul in care inchideam ochii si iti simteam prezenta, nimic din ce se intampla injur nu mai putea conta. Era atat de multa liniste interioara, incat putea lovi luna pamantul si as fi stiut ca tinandu-te de mana, as fi putut sa mor atunci pe loc.
Da, e o vulnerabilitate placuta, o eliberare, o garda ce a fost tinuta sus intreaga zi, acum cade linistita.
Nu pot realiza de ce ma simt asa azi. Nu stiu daca a fost vantul, sau sporadicul soare de pe cer, sau prea multa cafea, sau prea multe jeluri. Nu stiu cum apar momentele astea in care, chiar si-n lipsa ta absoluta, ma simt in siguranta, ma simt multumita cu putinul pe care-l simte sufletul meu.

Incercam sa-mi dau seama de ce primavara asta care vine acum pe drum, fata de ultimele doua sau trei, e atat de intens absorbita. Aum cred ca e pentru ca, anul trecut eram in plina dubla sesiune de diploma (licenta si disertatie), iar cea de dinainte a fost plina de esecuri, greseli si probleme.
E prima primavara in ultimii trei ani cand am timp pentru mine, pentru arta mea, si am pe deplin mai multa dispozitie mentala si spirituala sa o primesc, sa o savurez.
E o seara stranie, dar calma. O seara care m-a indemnat sa-i scriu... O noapte pe care o voi imbratisa cu drag si sper, cu venirea diminetii, senzatia sa nu plece, ba din contra: sa ramana! Sa ramana!