Un titlu mai mult decat explicit pentru una din ipostazele in care viata ne situeaza uneori.
Ne simtim astazi, ca traind intr-o lume imbibata in nebunie, suparare, furie, indignare. Sentimente ce nu stiam sau nu credeam ca ne pot curge prin vene, pana ce un simplu lucru, o actiune, un cuvant, sau o veste pot lasa sa curga, cu o taietura fina si aproape insesizabila, din interior, inspre afara.
Pe alocuri cineva necunoscut presara fire de regret si resemnare.
Cateodata cativa dintre noi ne gandim cu neputinta la moarte, la renuntare, sau altii macar la o sansa la Eternal Sunshine of The Spotless Mind. Dar asta nu conteaza pentru ca indiferent ce ne dorim noi, combinatiile carora li se supune viata noastra a tuturor, sunt prea multe si prea greu de inteles sau intuit.Este posibil sa fi tu cel care primeste lozul castigator acum sau e posibil sa nu. Sunt altii care nu castiga niciodata.
Insa daca exista un singur lucru ce ne poate invata experienta de viata, este ca un om poate exista sau poate trai, si ca indiferent de optiunile ce iti sunt oferite, TU esti cel care alege sa le traiasca sau doar sa existe printre ele. Am invatat cat e de greu sa-ti controlezi gandurile si dorintele a.i. sa nu mai fi tu cel ce sufera, am invatat ca intre ceea ce gandesti, ceea ce percepi poate fi foarte diferit de realitate; ca oricat te plangi sau te dojenesti singur pentru ce simti, pentru ce faci, nu poti controla rational ceea ce simti.
Mult timp am fost confuza, rupta intre ceea ce consideram a fi atitudinea si actiunea corecta, si sentimentele pe care le aveam. Am inhibat, am ascuns, am tacut pentru ca stiam ca pot rani, si in final eu am fost cea ranita...
Mai greu e cand nu pot invinovati pe nimeni pentru asta, nici macar pe mine, atunci se arata adevarata neputinta.
Pe de alta parte, cred ca ne-am invinovatit prea mult pentru nimicuri care de fapt nu pot fi controlate. Hai sa incercam sa traim ceea ce ne este dat in viata, altfel am fi existat degeaba, ceea ce pentru mine chiar ar fi dezamagirea maxima fata de propria-mi persoana.
Nu e nimic rau in a fi confuz, in a fi sfasiat de durere, de regret si apoi de resemnarea amara, nu e nimic daca plangi pana iti intra stomacul in convulsii, nu e nimic daca iti crapa capul de durere de cel putin 5 ori pe saptamana, si nu e nimic rau in a spune EXACT ce simti daca ti se cere, pentru ca in final vei fi tu cu tine, si dupa cum un prieten bun imi tot repeta, important e sa "nu uiti cine esti', si ce poti sa fi, iar asta e pana acum singura cea mai autentica modalitate de autocunoastere, de definire, si de revenire.
Poate intr-adevar din haos se va naste ordinea... intr-o zi...
